Ganea, demis prin poștă. La antrenamentul de azi s-ar putea întâlni cu noul antrenor al lui „U” Cluj

Ganea, demis prin poștă. La antrenamentul de azi s-ar putea întâlni cu noul antrenor al lui
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul principal al „șepcilor roșii” va fi anunțat azi că este dat afară, dar el a spus că nu vrea să plece în acest moment de la Universitatea Cluj, chiar dacă echipa se zbate în subsolul clasamentului

La antrenamentul de astăzi, Ganea s-ar putea întâlni cu noul antrenor
Adrian Falub a devenit favorit să preia Universitatea, după ce Edi Iordănescu l-a refuzat ieri pe Ioan Mărginean

Nu mai e cale de împăcare între antrenorul Ionel Ganea și președintele Ioan Mărginean. Conducătorii lui „U” au decis să se despartă de antrenor încă de vineri, dinaintea partidei cu Săgeata Năvodari (1-1). Imediat după fluierul final, președintele echipei, Ioan Mărginean, i-a cerut în mod public lui Ganea să accepte o înțelegere pentru rezilierea contractului pe cale amiabilă. Tehnicianul a refuzat și l-a atacat violent pe Mărginean. „Să plece el, eu nu renunț. Eu muncesc pentru acest club și consider că am apărat interesele echipei, ceea ce Mărginean nu a făcut. De o lună mă hărțuiește”, a tunat sâmbătă Ganea pentru prosport.ro. Aceste lucruri i le-a spus antrenorul și lui Ioan Mărginean, la telefon.

„Vin la antrenament!”

Oficialii lui „U” au acum o nouă strategie. Vor să-l demită prin poștă. Ganea va primi în această dimineață o notificare oficială prin care îl vor informa să nu se mai prezinte la antrenamente și că îi este reziliat unilateral contractul. Dacă va refuza să o primească, îi va fi trimis un executor judecătoresc. „Nu plec. Mă prezint la antrenament”, a spus hotărât Ganea, la auzul acestei vești. În aceste condiții, „U” Cluj nu poate să-l demită pe antrenor decât în două moduri. Ori îi achită clauza de reziliere de 100.000 de euro, ori îi oferă un alt post în cadrul clubului și continuă să-i achite salariul de 4.000 de euro pe lună, până la 31.06.2015, când îi expiră înțelegerea. Asta ar însemna ca Ganea să primească 84.000 de euro. În caz contrar, Ganea va ataca rezilierea unilaterală a contractului la FRF.

Iordănescu junior nu poate pleca, Falub e alesul

Chiar dacă situația lui Ganea este incertă, Ioan Mărginean a început să caute antrenori noi. Primul contactat a fost Ilie Stan, dar acesta a declinat oferta,  datorită situației din clasament și pentru că în caz că ar fi demis de la „U” n-ar mai putea antrena în acest sezon. A doua variantă aleasă de Ioan Mărginean a fost Edi Iordănescu. Cei doi au discutat vineri seara despre o viitoare colaborare, dar ieri toată înțelegerea a căzut. Oficialii celor de la ASA Târgu Mureș au decis ieri să continue cu Iordănescu jr. pe bancă.

Astfel, Ioan Mărginean s-a reorientat rapid și ieri l-a contactat pe Adrian Falub, pentru a-l întreba în ce condiții va prelua echipa. Dacă acesta acceptă va fi numit noul antrenor al Universității, indiferent dacă Ganea va pleca sau nu.

Să plece Mărginean! Eu nu renunț așa. Eu muncesc pentru acest club și am apărat mereu interesele echipei
Ionel Ganea, antrenor „U” Cluj

Contractul lui Ganea
Salariu lunar: 4.000 de euro net
Chirie: 40.000 de euro pentru 24 de luni
Primă: 500 de euro net pentru fiecare punct câștigat și 500 de euro net pentru fiecare punct obținut, în cazul salvării
Primă de obiectiv: 50.000 de euro net pentru salvarea de la retrogradare
Clauză de reziliere: 100.000 de euro (pentru oricare dintre părți)

3 puncte are Universitatea Cluj după nouă etape în acest sezon în Liga I. Mai mult, ardelenii nu au reușit nicio victorie cu Ganea pe bancă în 2013-2014

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
A MURIT! România a mai pierdut o VOCE de AUR!
A MURIT! România a mai pierdut o VOCE de AUR!
”Incredibil”. A fost în depresie după ce a mers acasă pentru a-i face o surpriză soției, iar acum a ajuns la EURO
”Incredibil”. A fost în depresie după ce a mers acasă pentru a-i face o surpriză soției, iar acum a ajuns…
Pepe s-a trezit cu un mesaj din partea fostului soț al Ralucăi Pastramă, chiar în ziua nunții! Ce i-a scris Ibrahim? A reușit să lase pe toată lumea cu gura căscată
Pepe s-a trezit cu un mesaj din partea fostului soț al Ralucăi Pastramă, chiar în ziua nunții! Ce i-a scris…
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Sfâșietor! Cântăreața celebră, diagnosticată cu Lupus și leucemie: „Norocoasă că sunt în viață”
Sfâșietor! Cântăreața celebră, diagnosticată cu Lupus și leucemie: „Norocoasă că sunt în viață”
Ce pensie vor primi românii care au o vechime între 25 și 30 de ani după recalcularea de la 1 septembrie 2024
Ce pensie vor primi românii care au o vechime între 25 și 30 de ani după recalcularea de la 1…
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde ai ieșit!
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde…
Unde votează românii din diaspora la europarlamentare. Lista secţiilor de votare din străinătate
Unde votează românii din diaspora la europarlamentare. Lista secţiilor de votare din străinătate
Unul dintre cei mai BOGAȚI sportivi ai lumii spune care-i CHEIA succesului
Unul dintre cei mai BOGAȚI sportivi ai lumii spune care-i CHEIA succesului
Adevăratul motiv pentru care Ion Ţiriac a divorţat de singura femeie care i-a fost soţie: Aveam 19 ani, iar el avea 24
Adevăratul motiv pentru care Ion Ţiriac a divorţat de singura femeie care i-a fost soţie: Aveam 19 ani, iar el…
Yasmina și Pepe nu vor uita niciodată momentele astea de la nuntă! Ce nu s-a văzut la TV
Yasmina și Pepe nu vor uita niciodată momentele astea de la nuntă! Ce nu s-a văzut la TV
Obligatoriu pentru cei care au CONT LA BANCĂ. Nimeni nu poate încălca aceste reguli
Obligatoriu pentru cei care au CONT LA BANCĂ. Nimeni nu poate încălca aceste reguli
A fost un sex-simbol în anii 1980, dar azi e de nerecunoscut. Actrița i-a șocat pe toți fanii cu apariția sa recentă la cumpărături
A fost un sex-simbol în anii 1980, dar azi e de nerecunoscut. Actrița i-a șocat pe toți fanii cu apariția…
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Principalele motive pentru care oamenii divorțează: „Bărbații vor doar să își facă treaba”
Principalele motive pentru care oamenii divorțează: „Bărbații vor doar să își facă treaba”
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
Ce pățesc cauciucurile pe asfaltul e încins? Cum se comportă anvelopele RunFlat pe căldură
Ce pățesc cauciucurile pe asfaltul e încins? Cum se comportă anvelopele RunFlat pe căldură
Imagini de la nunta lui Pepe cu Yasmine! Cum au arătat mirii în una dintre cele mai frumoase zile din viața lor. Ce i-a uimit pe mulți
Imagini de la nunta lui Pepe cu Yasmine! Cum au arătat mirii în una dintre cele mai frumoase zile din…
×